1. Polițiștii fac joi dimineață trei percheziții în București într-un dosar de evaziune fiscală. Dosarul vizează mai multe persoane care au cumpărat autoturisme din spațiul intracomunitar, le-au vândut apoi în România, fără a le înregistra în contabilitate. Prejudiciul estimat este de 5,5 milioane de lei. (Capital.ro)
2. Urgent Cargus, al doilea cel mai mare operator de servicii de curierat din țară a fost vândut de fondul de investiții Abris Capital Parteners către Mid Europa Partners, un fond de investiții concentrat pe Europa Centrală și Turcia. Mid Europa Partners a cumpărat în 2015 operatorul privat de servicii de sănătate Regina Maria, al doilea cel mai mare de pe piața autohtonă. (Profit.ro)
3. E.ON și Microsoft colaborează pentru a crea casa inteligentă. Cele două companii vor lansa în cursul anului viitor o soluție software pentru segmentul rezidențial. Prin această soluție utilizatorii vor putea controla de la distanță consumul tuturor aparatelor consumatoare de energie. Se urmărește eficientizarea consumului casnic de energie și reducerea amprentei de carbon a locuințelor. (Economica.net)
4. Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la cea mai mare parte a creditelor în lei, a stagnat la 3,15%. Datele au fost publicate la finalul săptămânii trecute de către Banca națională a României. (News.ro)
5. Uber plătește o amendă record pentru o scurgere de date din 2016. Compania trebuie să plătească 148 de milioane USD după ce ancheta desfășurată a concluzionat faptul că Uber a încercat să mușamalizeze evenimentul. (CNN.com)
6. Între Statele Unite și China se conturează din ce în ce mai vizibil un război rece economic. Specialiștii spun că miza majoră pentru autoritățile de la Washington este să recâștige independența economiei americane față de China, după mai bine de un deceniu de legături foarte strânse, de interdependență între cele două economii. (WSJ.com)
7. McDonald’s a anunțat că elimină toate ingredientele artificiale din hamburgherii săi, într-un demers de oferi o imagine de mâncare mai sănătoasă preparatelor proprii. Astfel, compania încearcă să se alinieze tendințelor actuale către mâncare sănătoasă cuprinsă într-un stil de viață sănătos. (WSJ.com)