Comisia Europeană a a publicat recent un raport ca rezultat a unui studiu asupra tuturor statelor membre UE care a vizat capacitățile de reciclare a deșeurilor. Cu această ocazie au fost emise avertismente către 14 state membre identificate ca a fi expuse riscului de a nu reuși să îndeplinească obiectivele în ceea ce privește reciclarea deșeurilor municipale. Aceste obiective au fost stabilite la nivelul UE și trebuie îndeplinite până în 2020.
România se află printre țările care stă cel mai prost la capitolul reciclare a deșeurilor, alături de Malta, Grecia și Cipru. Aceste țări au reciclat sub 20% din totalul deșeurilor produse, scrie Euro News. Performanțele sunt mult sub așteptări, în contextul în care nivelul de reciclare stabilit pentru a fo atins până în 2020 este de 50%. Pe lângă cele patru state în care situația este gravă, alte 10 se confruntă cu probleme serioase în atingerea obiectivelor.
Malta, urmată la mică distanță de România
Malta are cel mai prost sistem de reciclare prin care reușește să treacă doar 7% din deșeurile produse. 83% din deșeuri ajung direct în gropi de gunoi. Astfel, Malta reușește să combine cea mai mică rată de reciclare cu cea mai mare rată de depozitare a deșeurilor în gropi de gunoi. În aceste condiții, se poate spune că Malta este „mizerabilul” Europei.
La mică distanță se poziționează România care reușește să recicleze doar 13% din deșeurile pe care le produce, iar depozitarea în gropi de gunoi ajunge la 69%. Grecia reciclează 17% și depozitează în gropi de gunoi 83%. Ciprul reciclează 17%, iar 75% depozitează în gropi de gunoi.
Estonia, deși nu stă foarte bine la capitolul reciclare, fiind la doar 28%, are o rată de de depozitare în gropi de gunoi de doar 10%. Țara incinerează cea mai mare parte a deșeurilor, ceea ce nu contribuie la atingerea țintelor stabilite în cadrul UE.
Cele mai curate țări din Europa
Polonia este foarte aproape să atingă ținta de reciclare. În prezent a ajuns să recicleze 44% din deșeurile pe care le produce și doar 36% depozitează în gropi de gunoi. Cu 42% din deșeuri reciclate, Finlanda este pe poziția a doua, având toate șansele să atingă ținta de 50% până în 2020.
Raportul îndeamnă la măsuri concrete și prompte pentru ca cele patru țări să reușească să diminueze cât mai mult din handicapul pe care îl au până la îndeplinirea obiectivului. Chiar dacă atingerea pragului de 50% este imposibilă pentru Malta, România, Grecia și Cipru, nevoia acțiunilor concrete este absolut necesară.