1. Facturile de curent ale clienților serviciului universal s-ar putea majora considerabil, începând cu 1 martie, în pofida asigurărilor date la începutul lunii ianuarie de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) că prevederile OUG 114/2018, coroborate cu legislația secundară emisă de ANRE, nu vor conduce la creșteri de prețuri ale energiei electrice. (Profit.ro)

2. Pe piaţa interbancară se simt tensiuni legate de creşterea dobânzilor pe fondul lipsei de lichidităţi în piaţă. Fenomenul este dublat de presiunile pe deprecierea leului, alimentate de deficitele structurale, dar şi de neaprobarea bugetului de către preşedintele Iohannis. (Economica.net)

3. Prima zi a Târgului de Turism de la Romexpo, cel mai mare eveniment de profil, ce reuneşte 330 de expozanţi din 15 ţări, a atras în special vizitatori pensionari, care căutau vacanţe de tip circuit în străinătate, dar şi sejururi pe litoralul bulgăresc şi grecesc. Marile agenţii de turism au prezentat pliante şi cataloage cu sejuri în Grecia, Turcia sau Spania, dar şi pachete în destinaţii exotice şi circuite în străinătate. (ZF.ro)

4. Ministrul pentru Mediul de Afaceri Ştefan-Radu Oprea a declarat, joi, că reprezentanţii Comisiei Europene lucrează la o aplicaţie pentru simplificarea documentelor pe care trebuie să le completeze IMM-rile, precizând că România pierde 300 milioane euro din cauză completării greşite a actelor. (Mediafax.ro)

5. Banca Internațională de Investiții, cu sediul la Moscova, se mută la Budapesta. Parlamentul ungar a dezbătut miercuri acordul internațional de stabilire a noului sediu al băncii, iar în acesta există o serie de detalii alarmante. (HotNews.ro)

6. AT&T şi-a retras publicitatea de pe YouTube, pentru a doua oară în doi ani, după ce o revistă a relatat că platforma de conţinut video a grupului Alphabet a afişat reclamele alături de imagini care prezentau exploatarea unor copii, transmite Reuters. (News.ro)

7. Primul vehicul dezvoltat de Apple, asteptat de mult timp, ar putea fi un model van electric, nu un autoturism. Mai multe surse citate de revista Manager Magazin au afirmat ca a fost vazut un prototip vopsit in negru si argintiu. (Ziare.com)

8. Uniunea Salvati Romania (USR), partid condus de catre deputatul Dan Barna (foto), a facut public un set de masuri fiscale si reforme al caror scop final este repatrierea romanilor plecati la munca in strainatate, reducerea cu 50% a gradului de emigrare, precum si o transformare “radicala” a Agentiei Nationala de Administrare Fiscala (ANAF). (Wall-Street.ro)

 

 

Topics #revista presei #top news