1. Consumatorii români au parte de o creştere susţinută a creşterilor de preţ la carburanţi, iar motorina, carburantul cel mai consumat la noi, depăşeşte deja pragul de 6 lei/litru, sortimentul standard, în multe benzinării. Carburanţii s-au scumpit în toată Europa, însă. Mai mult sau mai puţin decât la noi? Răspunsul scurt: la noi preţurile au crescut ceva mai mult. (Economica.net)
2. 600.000 de contribuabili vor beneficia de anularea contribuţiei de asigurări sociale datorată, de circa 1, 035 miliarde lei, conform unui proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor, proiect care prevede şi reducerea TVA pentru alimentele bio şi tradiţionale. (Mediafax.ro)
3. Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat un hub pentru inovații în domeniul asigurărilor, InsurTECH HUB, prin care urmărește încurajarea tehnologiilor inovatoare în favoarea consumatorilor, a dezvoltării mijloacelor de reglementare și supraveghere și a dezvoltării pieței asigurărilor în mod controlat și cu protecția drepturilor și intereselor acestora, iar acum analizează oportunitatea dezvoltării unui sandbox, în care firmele să poată testa serviciile/produsele financiare. (Profit.ro)
4. Jeff Bezos, patronul companiilor Amazon şi Blue Origin şi cel mai bogat om din lume, şi-a anunţat intenţia de a participa la cursa pentru recucerirea Lunii prezentând un proiect de transportor spaţial pentru vehicule şi echipamente, numit Blue Moon, potrivit The Guardian. (ZF.ro)
5. Există trei elemente cheie ce determină valoarea unei companii ca angajator, arată un studiu realizat de o companie de recrutare. Care sunt acestea şi ce fac angajatorii cu o reputatie proastă pentru a atrage noi angajaţi şi cele mai importante aspecte pentru români, în ceea ce privește decizia de angajare. (StartupCafe.ro)
6. Veniturile companiilor Enel în România au urcat cu 20%, de la 298 de milioane de euro la 357 de milioane de euro, în primul trimestru al acestui an comparativ cu intervalul similar al anului 2018, potrivit raportului trimestrial al Grupului energetic italian Enel, consultat de News.ro. (News.ro)
7. Barclays, Citigroup, HSBC, JPMorgan si alte trei banci vor fi amendate de autoritatile antitrust din Uniunea Europeana, in urmatoarele cateva saptamani, pentru ca au manipulat piata valutara. Celelalte trei banci sunt Royal Bank of Scotland, UBS si o banca mai mica din Japonia,, au declarat doua persoane apropiate situatiei, citate de Reuters. (Ziare.com)
Topics #revista presei #top news