1. Startup-urile reprezintă o urgență națională pentru SUA atât din perspectiva mediului antreprenorial de peste ocean, dar și a autorităților guvernamentale. Alocând un buget care se apropie de 1 miliard de dolari Agenției americane pentru IMM-uri și cu 150 de miliarde de dolari investiți în cercetare, inclusiv pentru startup-uri, americanii încearcă să recupereze declinul înregistrat în perioada crizei financiare și să majoreze cu 100.000 anual numărul de firme nou-înființate. (Profit.ro)
2. O echipă de patru antreprenori români a lansat o nouă rețea de socializare care își propune să îi scoată din casă pe utilizatori. Ideea aplicatiei Jumppi este de a face oamenii să se întâlnească în momentele în care nu au prietenii alături, sau în care pur și simplu îți doresc să cunoască oameni noi, făcând o activitate comună. (Economica.net)
3. Compania americană de ridesharing Uber Technologies Inc a raportat joi pierderi de un miliard de dolari în primul său raport trimestrial ca firmă publică, în urma majorării cheltuielilor pentru activităţile de livrare de mâncare şi transport. (Capital.ro)
4. Florin Talpeş, Bitdefender explică de ce compania s-a mutat în cel mai mare campus studenţesc din România: Am venit unde e „borcanul cu miere“. Producătorul de soluţii de securitate cibernetică Bitdefender, una dintre cele mai puternice companii de IT din România care are şi o puternică prezenţă globală, şi-a mutat sediul central şi 900 de angajaţi în complexul de birouri Orhideea Towers, care este amplasat în cel mai mare campus studenţesc din România. (ZF.ro)
5. Google a lansat Market Finder, un instrument care ajută întreprinderile mici şi mijlocii să-şi extindă afacerile în străinătate, prin găsirea de noi clienţi şi creşterea vânzărilor online peste graniţele ţării. (Mediafax.ro)
6. Vara lui 2019 ar putea aduce un record istoric pentru piața băuturilor răcoritoare. Afacerile celor peste 800 de companii înregistrate în acest sector, producători de ape minerale, băuturi răcoritoare nealcoolice și sucuri naturale ar putea depăși nivelul de 6,5 miliarde de lei, o cifră cu aproape 40% mai mare față de acum 10 ani, arată o analiză Frames. (BaniSiAfaceri.ro)
7. România şi Bulgaria au cele mai scăzute cheltuieli anuale pe cap de locuitor pentru prestaţiile familiale, de 120 de euro fiecare, potrivit datelor aferente anului 2016 publicate vineri de biroul european de statistică, Eurostat. (News.ro)
Topics #revista presei #top news