1. Reţeaua de magazine Profi devansează Kaufland şi ajunge, în premieră, liderul clasamentului retailerilor alimentari cu cei mai mulţi angajaţi în anul 2018, reiese dintr-o statistică făcută pe baza datelor pe care Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) le-a comunicat pentru Economica. (Economica.net)
2. Grupul ceh de energie și utilități CEZ, care și-a scos recent la vânzare operațiunile din România, plănuiește, pe de altă parte, noi achiziții de companii locale, după ce anul trecut a intrat pe piața românească a serviciilor energetice. (Profit.ro)
3. Autoritățile vin cu metode inedite în încercarea de a-și recupera banii de la contribuabili. Cei de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş au decis să facă o mișcare surprinzătoare. Reprezentanţii firmelor care au datorii la bugetul de stat vor fi chemați la un curs în care sunt învăţaţi cum să beneficieze de o lege care le permite să scape de o parte din datorii, în unele cazuri chiar şi de 50 la sută din obligaţiile de plată. (Capital.ro)
4. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan riscă să împingă Turcia spre un colaps economic iminent, similar cu cel din ţările latine conduse autoritar de populişti, potrivit gigantului britanic de investiţii Ashmore Group, citat de Bloomberg. (ZF.ro)
5. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost de 6,523 miliarde euro după primele cinci luni ale anului, cu 1,51 miliarde euro peste cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, informează INS. Exporturile au însumat 29,339 miliarde euro, în creştere cu 4,4%, iar importurile 35,862 miliarde euro, în urcare cu 8,3%. (Mediafax.ro)
6. Potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică, o familie din România a avut în primul trimestru un venit mediu lunar de 4.542 de lei, din care a cheltuit 3.834 de lei. Peste 40% din bani ni se duc pe mâncare și băutură, 20 de lei pe întreținerea locuinței, 7 lei lunar îi alocăm hainelor și pantofilor, 7 lei îi cheltuim pe transport, 5 pe sănătate, 6 lei pe obiecte de mobilier. Cei mai puțini bani îi alocăm Educației, mai arată datele INS. (HotNews.ro)
7. Desi la anul ar fi trebuit sa se inaugureze, Autostrada Sibiu-Pitesti abia incepe sa prinda contur pe hartie, in aceste zile. Iar asta inseamna ca soferii care calatoresc intre centrul si vestul tarii vor fi obligati, multi ani de acum incolo, sa isi riste viata, circuland pe DN 1 si pe DN 7, cele mai aglomerate si mai periculoase sosele din Romania. (Ziare.com)
8. Spark, serviciul international de e-car sharing, s-a lansat in Bucuresti cu o flota de 50 de vehicule, formata in totalitate din masini electrice. Nissan Leaf 40 este unul dintre modelele cu care intra pe piata, cu o autonomie de 243 de kilometri. Pretul pe minut este de 1,40 de lei, cu un maxim zilnic de 260 de lei si 150 de kilometri. Dupa cei 260 de lei, nu se mai taxeaza in ziua respectiva. (Wall-Street.ro)
Topics #revista presei #top news