1. Economia plăteşte nesperat de mult taxe şi impozite statului. Creşterea procentuală a sumelor care ajung din economia reală la bugetul naţional are două cifre, mult peste creşterea economică. Şi totuşi, deficitul bugetar tinde către 2% din PIB la jumătatea anului, un record în ultimii 9 ani, cu şanse mari să depăşească net ţinta propusă prin lege. Cauza este un capitol de cheltuieli bugetare care a luat-o razna: salariile aparatului de stat. (Economica.net)
2. Numărul înmatriculărilor de persoane juridice și persoane fizice a crescut cu 9% în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu prima jumătate din 2018, interval în care a fost înregistrat un recul de aproape 10% al noilor înmatriculări, arată datele Registrului Comerțului. (Profit.ro)
3. Aşteptata ordonanţă privind aşa-zisa ,,amnistie fiscala’’ impune însă debitorilor un tratament distinct din perspectiva facilităţilor fiscale acordate, în funcţie de cuantumul obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat la data de 31 decembrie 2018. Astfel, firmele cu datorii la sfârşitul anului 2018 mai mari de un million lei şi neachitate, pot beneficia de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare. (ZF.ro)
4. Facebook este sub presiunea autorităților și tot mai multe voci spun că uriașul grup condus de Mark Zuckerberg trebuie forțat să se separe în mai multe entități. Ei bine, Facebook face schimbări mari pe plan intern pentru ca o eventuală dezmembrare să fie cât mai greu de realizat, iar compania a anulat și o achiziție, pentru a nu atrage și mai mult mânia autorităților. (HotNews.ro)
5. Grupul Sphera Franchise Group, care controlează francizele KFC şi Pizza Hut în România, a anunţat, marţi, că a înregistrat un avans de 27,3% al vânzărilor în primul semestru, faţă de perioadă similară a anului trecut, până la 446 milioane lei (94 milioane euro). (News.ro)
6. Grupul telecom american Verizon a vandut Tumblr, la doar doi ani dupa ce a cumparat reteaua sociala ca parte a achizitiei gigantului IT Yahoo. Fondata in 2007 ca unul dintre primele servicii de “microblogging”, platforma Tumblr a fost achizitionata de Automattic, o companie de servicii web care este cunoscuta pentru rularea platformei de blogging WordPress.com. (Ziare.com)
7. Bancile din Romania au realizat in 2018 cele mai mari reduceri de personal din regiune, numarul total al bancherilor ajungand la 53.737, in scadere cu aproximativ 1.300. Acesta este cel mai important val de concedieri inregistrat in bankingul romanesc din ultimii 4 ani. (Wall-Street.ro)
Topics #revista presei #top news