1. Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a scăzut în luna iulie, faţă de luna anterioară, iar analiştii estimează că euro va depăşi 4,83 lei în următoarele 12 luni, arată datele publicate, luni, de CFA România. (News.ro)
2. Printre ofertanții care s-au înscris la o megalicitație organizată de Petrom pentru achiziția de servicii pentru toate câmpurile sale de producție din România este și un consorțiu condus de Rominserv, care face parte din Grupul Rompetrol, competitor al Petrom pe piața de rafinare și distribuție a carburanților. (Economica.net)
3. Producătorul american de automobile electrice Tesla caută locații pentru o posibilă fabrică în landul german Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat stat german, a relatat publicația Rheinische Post, citând persoane apropiate situației, transmite Reuters. (Profit.ro)
4. Acţiunile asiatice şi americane scad luni, după intensificarea războiului comercial dintre Statele Unite şi China, în contextul în care Donald Trump a transmis vineri că SUA va majora de la 1 octombrie tarifele vamale pentru mărfuri chinezeşti de 250 de miliarde de dolari de la 25% la 30%. Totodată, Beijingul şi-a anunţat vineri intenţia de a impune taxe vamale pentru produse importate din Statele Unite în valoare de 75 de miliarde de dolari. (ZF.ro)
5. Proiectul prin care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) vrea să impozitele bacșișul la restaurante ar putea fi adoptat în această săptămână în cadrul Ședinței de Guvern, după ce marțea trecută a primit aviz favorabil în Consiliul Economic și Social (CES). Conform unui comunicat de presă al Deloitte, în practică, aplicarea prevederilor ar putea genera câteva dificultăți în cazul operatorilor economici. (HotNews.ro)
6. Mercedes-Benz a urmarit clientii care nu si-au platit ratele la timp folosind serviciul de localizare in caz de urgente (SOS) pentru a furniza informatii firmelor de recuperari, scrie leftlanenews.com. Constructorul auto a recunoscut ca masinile vandute prin intermediul dealerilor sai din Marea Britanie au senzori de locatie care pot arata exact unde se afla un vehicul daca un sofer ramane in urma cu ratele si nu raspunde la solicitari. (Wall-Street.ro)
7. Cea mai mare nava de cercetare si explorare din lume, numita Research Expedition Vessel (REV Ocean), a fost construita la Tulcea. Munca la acest proiect a durat 18 luni, potrivit comunicatului postat pe site-ul oficial. REV Ocean a fost realizata la santierul naval Vard Tulcea, dupa ce a fost proiectata de Espen Oeino, iar sambata, 24 august, a fost lansata la apa. (Ziare.com)
Topics #revista presei #top news