1. Un studiu recent, arată potențialul enorm al fermelor de energie eoliană din Europa, ferme care ar putea într-o bună zi să atingă necesarul energetic pentru întreaga lume. Sistemele de captare a energiei generate de vânt din Europa au potențialul de a produce de 100 de ori mai multă energie decât în prezent, se arată într-un studiu comun al universităților din Sussex și Aarhus. (Profit.ro)
2. Băncile comerciale au acordat mai puţine împrumuturi populaţiei pentru cumpărarea de locuinţe şi terenuri. Cererea pentru acest produs bancar a scăzut ca urmare a faptului că scumpirea caselor a antrenat o scădere a gradului maxim de îndatorare acceptat de bănci, potrivit unui “Sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei” realizat de BNR. În schimb au crescut cererile pentru credite de consum şi carduri de credit. (Economica.net)
3. KazMunayGaz International (KMGI) intenţionează să deschidă, în următorii patru ani, circa 70 de staţii de carburanţi Rompetrol, pentru 2019-2020 fiind planificată deschiderea a circa 25 de benzinării, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Vladimir Rusnac, chief retail officer KMGI. (Capital.ro)
4. Tranzacţiile cu terenuri pentru malluri şi locuinţe s-au apropiat de 100 milioane de euro în S1/2019. Dezvoltatorii imobiliari au plătit aproape 100 mil. euro în primul semestru pe terenuri unde vor să dezvolte malluri şi locuinţe, în timp ce niciun lot nu a fost cumpărat pentru un nou mare proiect de birouri. (ZF.ro)
5. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit mii de jucării contrafăcute, de peste 1 milion de lei, într-un container sosit din China, având ca destinatar o societate din Argeş. Pe numele patronului s-a făcut dosar penal. (Mediafax.ro)
6. Aproape o gospodărie din ṣapte se confruntă cu una sau mai multe probleme serioase privind locuinţa, reiese dintr-o cercetare a Institutului Național de Statistică (INS). Printre cele mai frecvente probleme care afectează calitatea locuirii se află cele privind deteriorarea pereţilor, podelelor, tocurilor de ferestre (53,5% din totalul gospodăriilor care reclamă existenţa unor probleme ale locuinţei) şi igrasia din pereţi, podele sau fundaţia casei (48,0%). (HotNews.ro)
7. Institutul Naţional de Statistică (INS) a confirmat, vineri, creşterea de 4,4% a economiei româneşti în al doilea trimestru, serie brută, faţă de perioada similară a anului trecut. Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de 5,5%. (News.ro)
8. Facebook a anuntat, joi, ca lanseaza un serviciu de intalniri – Facebook Dating – in Statele Unite ale Americii, fapt ce a dus la o crestere a actiunilor companiei cu 2%. Compania a transmis ca utilizatorii vor putea sa isi integreze conturile de Instagram cu profilul din acest serviciu al Facebook, unde vor avea o lista cu “secret crush” in care isi pot adauga urmaritorii de pe Instagram. (Ziare.com)
Topics #revista presei #top news