1. Proiectul de lege care introduce pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele care cauzează statului prejudicii prin nereținerea sau neîncasarea, reținerea și neplata, respectiv încasarea și neplata în cel mult 30 de zile de la termenul scadent a unor impozite și contribuții, anunțat duminică, în premieră, de Profit.ro, generează reacții din partea specialiștilor. (Profit.ro)
2. Numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile colective de cazare turistică a fost, în primul semestru din 2019, de aproape 1,21 milioane, cheltuielile acestora însumând 3,15 miliarde de lei, potrivit informaţiilor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni, scrie Agerpres. (Economica.net)
3. Orașul de la Dunăre este în plin proces de modernizare, atragerea de fonduri europene fiind o preocupare constantă a actualei administrații locale, având în vedere numărul mare de proiecte deja contractate de către Primărie sau aflate în stadii avansate de evaluare, de aproximativ 300 de milioane de euro. (Capital.ro)
4. IKEA România, subsidiara locală a retailerului suedez de mobilă şi decoraţiuni cu acelaşi nume, a terminat anul 2018 cu o pierdere netă de 8 milioane de lei (1,7 mil. euro), faţă de un profit net de 24,2 milioane de lei (5,2 mil. euro) în anul anterior, arată datele de la Ministerul de Finanţe. (ZF.ro)
5. Bursa din Hong Kong nu renunţă la oferta sa de 39 de miliarde de dolari pentru a prelua Bursa de la Londra, după ce London Stock Exchange (LSE) a respins-o, şi continuă discuţiile cu investitorii, transmite Reuters. (Mediafax.ro)
6. Aproape două din cinci gospodării (37,6%) suportă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente ale vieţii, conform “Anchetei asupra calităţii vieţii”, realizată de Institutul Naţional de Statistică anul trecut. Dacă se iau în considerare şi cele care întâmpină o oarecare dificultate în acoperirea cheltuielilor de zi cu zi se ajunge la 80,0% din totalul gospodăriilor, se arată în studiul citat de Agerpres. (HotNews.ro)
7. Oficiali de la 26 de banci centrale importante, intre care Rezerva Federala a SUA (Fed) si Banca Angliei, se vor intalni, luni, la Basel, cu reprezentanti ai Facebook, in legatura cu proiectul criptomonedei Libra. Bancherii vor adresa intrebari esentiale din partea guvernelor, pe fondul ingrijorarii din Uniunea Europeana si alte regiuni legate de impactul asupra stabilitatii financiare, a relatat duminica Financial Times, citand surse apropiate situatiei. (Ziare.com)
Topics #revista presei #titlurile zilei