1. Grupul britanic HSBC Holdings, cea mai mare bancă d in Europa în ceea ce priveşte capitalizarea, vrea să elimine circa 10.000 de locuri de muncă, ca parte a unui plan masiv de reducere de costuri, la doar câteva săptămâni după ce executivul gigantului bancar anunţa disponibilizarea a 4.000 de angajaţi, conform unui raport al Financial Times, citat de Bloomberg. (ZF.ro)
2. Daimler va oferi proprietarilor de automobile diesel Mercedes-Benz subvenții de 3.000 de euro pentru instalarea unor filtre mai performante pe vehiculele poluante, acesta fiind cel mai recent efort al producătorului pentru a evita interzicerea circulației acestora în orașe, transmite Reuters. (Profit.ro)
3. Concedierile anunţate de Telekom România au lăsat pe afară 180 de oameni, fără compensatorii sau alternative de job, dintre cei 694 anunţaţi iniţial. Alte 1.400 de concedieri sunt în pregătire, 236 din zona IT în perioada imediat următoare, iar pentru anul viitor se vehiculează cifra de 1.200 de concedieri din zona tehnică, potrivit unor surse din interiorul companiei. (Economica.net)
4. Arctic, parte a grupului Arçelik, a deschis o nouă fabrică în comuna Ulmi, judeţul Dâmboviţa. Este cea mai modernă fabrică deţinută de grupul din Turcia, fiind realizată pe baza conceptului Industry 4.0: cele mai recente tehnologii de inteligență artificială, machine learning și tehnologii robotizate. (Capital.ro)
5. Comenzile din industria Germaniei au scăzut în mod neaşteptat în luna august, potrivit datelor publicate luni de Biroul Federal pentru Statiatică, care măresc probabilitatea unei contracţii economice în trimestrul al treilea, transmite MarketWatch. (News.ro)
6. Ministerul Finantelor lanseaza, luni, noi emisiuni de titluri de stat pentru populatie in cadrul Programului Tezaur, cu dobanzi variind intre 3,5% pe an si 4,5% pe an, in functie de scadenta. (Ziare.com)
7. Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui american Donald Trump, a promis duminică să vină cu dezvăluiri privind afacerile „din România” ale fostului vicepreședinte american Joe Biden. Despre afacerile familiei Biden și interesul lui Trump ca acestea să fie investigate scria încă din luna mai și cotidianul american New York Times. (HotNews.ro)
Topics #revista presei #top news