Criza medicală generată de pandemia COVID-19 a atras după sine și un declin economic major. Acest declin s-a manifestat în cea mai mare parte a domeniilor de activitate în intensități diferite. Totuși, în timp ce unele ramuri economice se confruntă cu o scădere pronunțată a activității, alte domenii ies din tipare și generează creșteri importante. Segmentul construcțiilor rezidențiale a marcat o creștere semnificativă a activității în ultima perioadă.

În ciuda restricțiilor și a reglementărilor speciale impuse pentru menținerea siguranței le locul de muncă, sectorul construcțiilor a înregistrat o creștere importantă. Intensificarea activității s-a manifestat la nivelul întregului sector, dar cu o apreciere mai importantă în segmentul rezidențial. Conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică luna septembrie 2020 a marcat un avans de 35,1% a volumului proiectelor de clădiri rezidențiale. Aici intră atât ansamblurile rezidențiale cât și casele individuale.

Previziunile specialiștilor în economie vorbesc despre sectorul construcțiilor ca fiind singurul sector economic autohton care va încheia anul 2020 pe creștere economică. Conform ZF.ro construcțiile vor avea un aport de 7,8% din PIB, ajungând la o valoare de peste 20 de miliarde de euro.

Activitatea intensă din sector a antrenat, pe lângă firmele de construcții și o serie de alți furnizori strâns legați de acest sector. Și aceștia au înregistrat o apreciere importantă a volumului de muncă, dar și a cifrei de afaceri. Printre cei care au beneficiat de tendințele de creștere din segmentul construcțiilor rezidențiale au fost producătorii de soluții de tâmplărie PVC. Creșterea volumului de comenzi pentru acest domeniu a fost una proporțională cu cea a creșterii volumului construcțiilor rezidențiale.

„Până acum, am avut un an foarte aglomerat cu volume crescute ale producției de la lună la lună. A trebuit să ne reorganizăm procesele într-o oarecare măsură pentru a putea să livrăm la timp comenzile venite din partea dezvoltatorilor imobiliari. Odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19 ne așteptam la o contractare a activităților de construcții, în special a celor din segmentul rezidențial. Intenționam să ne recalibrăm procesele pentru o perioadă de contractare a activității. În fiecare lună volumul comenzilor era tot mai mare, așa că a trebuit să ne adaptăm rapid și, în loc de restrângere, am implementat procese pentru extinderea capacității de producție”. spune Cosmin Zaharia Executive Director EVO-LINE.

Segmentul soluțiilor de tâmplărie PVC a fost unul asupra căruia creșterea volumului lucrărilor de construcții a avut un impact major. Companiile din domeniu au fost nevoite să se adapteze rapid unei situații opuse față de cea pe care o anticipau și să-și recalibreze, în consecință, tot fluxul tehnologic. Provocarea a fost una majoră, dar astfel au reușit să nu resimtă efectele negative generate de criza sanitară asupra altor industrii.

În perspectivă, construcțiile încă mai arată un potențial important de creștere, în special pe segmentul rezidențial. Locuințele noi devin din ce în ce mai căutate pe fondul schimbării stilului de viață și a diversificării nevoilor locative ale cumpărătorului modern.

Topics #constructii #impact COVID-19 constructii rezidentiale