Distanțarea socială va deveni normă și după ridicarea treptată a restricțiilor, iar această normă va trebui aplicată și în schimbarea conceptului spațiilor de birouri. Este nevoie de o regândire astfel încât posturile de lucru să fie la doi metri distanță. O propunere vine de la o companie imobiliară, Cushman & Wakefield.
Luarea de măsuri este obligatorie, mai ales în contextul în cară măsurile restrictive încep să se relaxeze chiar și în cele mai afectate țări din lume. Totuși, această relaxare nu înseamnă că virusul a fost eradicat. Riscul unei infecții este încă ridicat, așa că trebuie acționat cu precauție. WeForum.org propune 10 măsuri care ar trebui luate pentru adaptarea spațiilor de birouri, astfel încât acestea să fie cât mai sigure pentru angajați.
-
Posturile de lucru
Chiar dacă lucrul de acasă va continua să fie o practică curentă, viața de la birou va trebui să continue, la rândul ei, într-o formă sau alta. Provocarea majoră constă în modul în care urmează să fie amenajate spațiile de lucru. O companie imobiliară activă la nivel global vine cu un concept care respectă regula celor doi metri recomandată în toate normele de distanțare socială.
Modelul propus constă în favorizarea distanței de doi metri între colegi, indiferent de situație. Astfel, mobilierul va avea dimensiuni mai generoase, iar pentru tranzit vor fi organizate circuite bine stabilite.
-
Soluții simple prin igienă
Birourile trebuie menținute curate și dezinfectate. Soluțiile pentru dezinfectarea mâinilor și a suprafețelor vor trebui să fie nelipsite din spațiile de lucru. În recomandările Cushman & Wakefield este sugerată folosirea unei folii de hârtie pe birou, folie care să fie aruncată la finalul zilei. Astfel se va evita rămânerea virusului pe suprafețe.
-
Spații delimitate
Modelul birourilor open space pare să se apropie de un final rapid, din cauza noilor condiții generate de COVID-19. Fiecare companie poate aplica modele de design și de limitare a contactului fizic între angajați în funcție de spațiul de care dispune.
-
Accent pe semnalizare
Marcajele pentru a delimita circuitele de deplasare și nu numai vor trebui să devină o prezență obișnuită, nu doar în spațiile de birouri, ci în toate locurile publice. Aceste indicatoare îi vor îndruma pe angajați să se deplaseze într-un singur sens, model adoptat și în spitale pentru limitarea răspândirii virusului.
-
Tehnologia
Este recomandată investiția în tehnologii contacless pentru a limita transmiterea bolii prin atingerea repetată și de mai multe persoane a obiectelor. De la ușile cu senzori de mișcare, la comenzi vocale pentru aparatele de cafea, toate aceste tehnologii pot reduce semnificativ răspândirea virusului.
-
Renovare și reconstrucție
Unele companii nu pot adapta spațiile de care dispun fără o intervenție a unei echipe de constructori. O mare parte dintre spațiile actuale de birouri vor trebui regândite pentru a le facilita organizarea conform noilor condiții.
-
Aerisirea corespunzătoare a spațiilor
Buna ventilare a spațiilor interioare este una dintre măsurile principale pentru prevenirea răspândirii COVID-19, așa că deschiderea ferestrelor ar putea deveni o tendință. Aici ar putea interveni o provocare majoră deoarece clădirile moderne de birouri nu au această opțiune.
-
Co-working
Spațiile de co-working care au cunoscut un boom înainte de declanșarea crizei, pot fi o soluție pentru o serie de antreprenori și startup-uri. Aceste spații de lucru vor oferi echilibrul între lucrul de acasă și atmosfera de birou la costuri mai mici decât închirierea unui spațiu propriu.
-
Saluturile
Distanțarea socială presupune și renunțarea la strânsul mâinilor, precum și alte forme de salut care presupuneau contact și apropiere.
-
Birouri mai goale
Nu în ultimul rând, ar trebui să ne ridicăm și următoarea problemă: vor mai exista birouri? Cei care lucrează de acasă de două luni vor fi dispuși să se întoarcă, iar companiile vor fi dispuse să se adapteze noilor norme și să încerce să revină la perspectiva muncii înaintea COVID-19 în condițiile în care lucrul de acasă aduce economii financiare semnificative?
Chiar dacă videoconferințele au devenit obișnuință, se ridică o serie de alte provocări aferente lucrului de acasă, în special pentru echipe. Comunicarea deficitară și productivitatea scăzută sunt aspecte care ar trebui să fie adresate pentru ca munca în echipă de la distanță să devină eficientă.
Topics #abordare noua a spatiului de birou #design birouri #distantare sociala #regula celor 2 metri