Cursurile online reușit să convingă și să devină o alternativă convenabilă și accesibilă pentru cei care doresc să-și însușească noi cunoștințe sau să-și dezvolte sau perfecționeze unele abilități. În timpul pandemiei, aceste cursuri au crescut rapid în popularitate, transformându-se din alternativă în normă.
Înainte de implementarea regulilor de distanțare socială, cursurile online își construiau o nișă din ce în ce mai largă. La nivel european, în anul 2019, 8% dintre persoanele cu vârste cuprinse în 16 și 74 de ani făcuseră un curs online în ultimele 3 luni. Procentul marchează o creștere de la proporția de 7% înregistrată în 2017. Creșterea este mai importantă în comparație cu 2010, când doar 4% dintre europeni urmaseră un curs online, conform EUROSTAT.
Bineînțeles, procentele diferă de la țară la țară. Țările nordice sunt pe primele poziții în ceea ce privește apetitul pentru cursuri online, cu Finlanda și Suedia care reușesc să remarce cu procente de 21%, respectiv 18% din populația cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani care urmează sau au urmat cursuri online. Urmează Spania cu 15%, Estonia cu 14%, Irlanda și Olanda, ambele cu 13%.
Din păcate adopția cursurilor online în țara noastră este printre cele mai scăzute din Europa. În România, doar 3% dintre oameni au optat să învețe o abilitate nouă sau să-și însușească un set nou de cunoștințe cu ajutorul unui curs online. Doar bulgarii au marcat un apetit mai scăzut pentru acest mod de învățare. Doar 2% au urmat cursuri online în intervalul unui trimestru în 2019.
Tinerii sunt mai deschiși la cursurile online
Tinerii între 16 și 24 de ani sunt mai deschiși la adoptarea de metode alternative pentru educație. Sunt mai adaptați la interacțiune cu noile tehnologii, așa că le este mai ușor să se adapteze și la cursurile online. Astfel, în 2019, 13% dintre tineri declarau că au urmat un curs online în ultimele trei luni, în comparație cu doar 9% a persoanelor din grupa de vârstă 25-64 de ani. În cadrul grupei de vârstă 65-74 de ani, doar 1% dintre cei intervievați urmaseră un curs online.
Diferențe și mai mari între diferitele grupe de vârstă s-au înregistrat și la interacțiunea online cu profesorii, traineri sau chiar cu alți cursanți prin uneltele de comunicare disponibile. În 2019, 28% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani au folosit uneltele de comunicare online pentru a interacționa cu profesorii și colegii, în timp ce doar 7% dintre cei cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani interacționaseră în acest mod.