Traficul din marile orașe ale țării poate deveni aglomerat la orele de vârf. Chiar dacă atunci când circulația este îngreunată, iar nervii șoferilor sunt întinși la maxim, ar trebui avut în vedere că se poate și mai rău. Dacă traficul pare acum insuportabil, în condițiile în care România este pe ultimul loc în UE în ceea ce privește numărul de mașini la mia de locuitori, oare cum ar fi dacă am reuși să urcăm în acest clasament?
O statistică publicată recent de către Eurostat clasifică Luxemburgul ca fiind statul membru UE cu cel mai mare număr de mașini, cu 676 de mașini mici la o mie de locuitori. Pe poziția a doua vine Italia, cu 646 de mașini la mia de locuitori, urmată de Cipru și Finlanda care împart poziția a treia, la egalitate cu 629 de mașini la o mie de locuitori.
Țările cu cea mai mică densitate de mașini la mia de locuitori sunt Ungaria cu 373, Letonia cu 369 și, pe ultima poziție, România cu 332.
La nivelul anului 2018, Germania ocupa primul loc în topul celor mai multe mașini înmatriculate, cu 47 de milioane. Cu 39 de milioane de mașini, Italia ocupă poziția a doua, iar Franța ajunge pe poziția a treia cu 32 de milioane de mașini.
România marchează o creștere susținută
În intervalul cuprins între 2014 și 2018 s-a înregistrat o creștere susținută într-o parte din statele UE. România a arătat cea mai mare creștere a numărului de mașini în perioada menționată, respectiv cu 31%. La o distanță semnificativă, Cehia, Slovacia și Lituania se clasează la egalitate cu o creștere de 19%. Ungaria și Portugalia sunt la 17%, iar Ciprul marchează o creștere de 15%,
Polonia are cel mai învechit parc auto
O serie de state din UE au raportat o pondere semnificativă a mașinilor vechi în parcurile auto naționale. Polinia este țara cu cele mai multe mașini mai vechi de 20 de ani, cu 36,2% din numărul total al mașinilor din țară. Estonia este pe poziția a doua cu 29,6%, Finlanda vine pe trei cu 25,2%, urmată de România cu 21,4% și Malta cu 20,8%.
Cele mai noi mașini, cu o vechime de sub doi ani sunt în Irlanda, 29,2% din numărul total de mașini. Luxemburgul este a doua țară din UE cu cele mai noi mașini (23,8%), Danemarca este pe poziția a treia (23,3%) și Belgia pe poziția a patra cu 23,1%.
Topics #marca auto UE #masini la mia de locuitori UE #masini UE