1. Darius Valcov a demisionat luni din functia de consilier al premierului dupa o discutie care a avut loc luni dimineata si care a fost convocata de Viorica Dancil, conform G4Media. Valcov, condamnat la 8 ani de inchisoare pentru coruptie in prima instanta, a fost mana dreapta a lui Liviu Dragnea in chestiunile economice inca de cand acesta a preluat sefia PSD, in 2015. (Wall-Street.ro)

2. Scutirea de impozitul pe veniturile din salarii a angajaților din sectorul IT, “mărul discordiei” aruncat de liderul PNL Ludovic Orban în weekend, este una dintre cele mai vechi facilități fiscale românești încă în vigoare, fiind introdusă în vara anului 2001 și păstrată până în momentul de față. (Profit.ro)

3. Gentrificarea reprezintă fenomenul prin care clădirile din anumite zone se modernizează sau apar unele noi, iar locuitorii sunt în general înlocuiți de unii mai tineri, mai bogați și de altă condiție socială. Unul dintre primele locuri din București modificat de gentrificare e Centrul Vechi al Bucureștiului, majoritar schimbat și din punctul de vedere al clădirilor și al oamenilor care locuiesc sau frecventează zona. Avantaj, dezvoltarea orașului. Risc? Adâncirea tribalizării societății. (Economica.net)

4. Farmec Cluj-Napoca, cel mai mare producător local de cosmetice, activ şi pe piaţa de retail, şi-a bugetat pentru anul în curs investiţii de peste 2 mil. euro în retehnologizarea unor procese de fabricaţie. În plus, compania intenţionează să-şi extindă reţeaua cu încă patru magazine până la finalul anului şi să-şi dezvolte reţeaua proprie de distribuţie. (ZF.ro)

5. În prezent, programatorii sunt cei mai bine plătiţi salariaţi din România, cu un salariu mediu net de aproape 7.500 de lei net pe lună, dar acest lucru se poate schimba după ultimele declaraţii ale preşedintelui PNL, Ludovic Orban, care doreşte ca cei care lucrează în IT să nu mai fie scutiţi de plata impozitului pe venit. (Mediafax.ro)

6. Două nave feribot hibride de tipul Roll-on/Roll-off pentru Seaspan Ferries vor fi construite la Șantierul Naval Damen Mangalia. Navele au fiecare o lungime de 149 de metri și au fost proiectate astfel încât să permită încărcarea și transportul pe culoare cu o lungime totală de 1.034 metri. Construcția celor două nave va începe din acest an și se va finaliza în 2021. (HotNews.ro)

7. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) acuză ritmul lent cu care se desfăşoară lucrările de reparaţii la autostrada A2 şi faptul că acestea se desfăşoară în sezonul estival început la 1 iunie, “lucru care afectează grav fluxul de turişti către litoralul românesc”, astfel că patronatele din turism au anunţat, luni, că cer demiterea directorilor CNAIR şi a şefului Biroului de Poliţie Autostrada A2. (News.ro)

 

 

Topics #revista presei #top news