1. Institutul Naţional de Statistică a publicat datele privind costul orar al forţei de muncă, indicatorul care permite evaluarea tendinţelor costurilor orare suportate de angajator cu forţa de muncă. Tendințele sunt de creștere în trimestrul doi din 2019. (Capital.ro)
2. Asociația Companiilor de Utilități arată că, în cazul unei dereglementări bruște a piețelor de gaze și energie electrică, la care s-ar putea ajunge ca urmare a abrogării OUG 114, prețurile de achiziție a energiei și gazelor, care ulterior vor fi transferate consumatorilor în facturi, ar crește prea mult pentru a putea fi suportate de consumatori. ACUE cere o re-liberalizare treptată a piețelor. (Economica.net)
3. Soldul creditului acordat de către bănci a accelerat pe toate categoriile în iulie față de luna anterioară. Creditul pentru populației a avut a doua cea mai bună evoluție lunară din ultimii 8 ani, iar creditul acordat companiilor a egalat rata anuală de creștere a împrumuturilor pentru populație. (Profit.ro)
4. România a absorbit doar 25% din fondurile europene alocate de Uniunea Europeană pentru proiecte de infrastructură mare. Cele mai mari proiecte de infrastructură finanţate prin fonduri europene vizează reabilitarea tronsoanelor de cale ferată, construcţia de autostrăzi şi a unei magistrale de metrou. Şapte dintre cele zece cele mai mari proiecte de infrastructură finanţate prin fonduri europene sunt în Transilvania. (ZF.ro)
5. Programul UE de încurajare a consumului de fructe, legume şi lapte în şcoli va fi reluat în anul şcolar 2019-2020, prin alocarea a 18 milioane de euro, dn care 6,86 milioane de euro pentru fructe şi legume şi 10.8 miloane euro pentru lapte. (Mediafax.ro)
6. 1,4 miliarde de oameni au calatorit in 2018, in crestere cu 6% fata de anul precedent. Numarul a depasit cu mult estimarile Organizatiei Mondiale a Turismului, care preconiza ca se va ajunge la acest prag abia in 2021. Cresterea accelerata a turismului se reflecta mai ales in economia globala, iar datele oficiale arata ca aceasta industrie genereaza venituri de peste 8 trilioane de dolari in fiecare an. (Wall-Street.ro)
7. Facebook ar putea testa, cum se întâmplă deja pe Instagram, ascunderea contorului de Like-uri și Reacții, astfel încât doar cel care a postat să vadă numărul exact. Ideea ar fi să se reducă presiunea socială și lupta dură pentru cât mai mule Like-uri. Facebook a confirmat intenția de a face testul, dar pare puțin probabil că va dispărea prea curând contorul de like-uri. (HotNews.ro)
Topics #revista presei #top news