1. Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele două luni ale anului un deficit de 568 milioane euro, comparativ cu 425 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2018, a anunţat vineri BNR. În acelaşi interval, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1 036 milioane euro (comparativ cu 704 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2018). (ZF.ro)
2. Unul din patru sau cinci zboruri din Europa înregistrează întârzieri, 80% dintre ele ca urmare a lipsei de capacitate, iar una dintre soluții este implementarea unui spațiu aerian unic, a declarat, vineri, Henrik Hololei, director general pentru Mobilitate și Transport în cadrul Comisiei Europene, prezent la București la conferința Ziua Aviației. (Profit.ro)
3. Statul ia 16 ţigări dintr-un pachet de 20, schimbul curat între producător şi client fiind de doar 4 ţigări. Comerţul între tine şi producător se limitează la o cincime din preţul pachetului. În care intră şi câştigul infim al magazinului de la care cumperi, care le vinde doar să te atragă să mai cumperi şi altceva. Un fumător din România are un coş de consum cu circa 30% peste cel al unui nefumător. (Economica.net)
4. Conducta BRUA, un proiect strategic pentru România, ar putea să revină la traseul său inițial, în ciuda opoziției vehemente a Ungariei, dacă va fi aprobat, în perioada următoare, un proiect de decizie al Agenției Cooperarea Reglementatorilor de Energie din UE (ACER). (Hotnews.ro)
5. Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, a anuntat miercuri, la Titu, lansarea programelor Rabla Clasic si Rabla Plus, editiile din 2019, inscrierile urmand sa inceapa azi. (Ziare.com)
6. O cireadă de vaci de lapte de la o fermă britanică par a fi nişte vite obişnuite, dar sunt de fapt pioniere ale internetului, beneficiind de conectivitate 5G înaintea oamenilor, transmite Reuters. (News.ro)
7. In timp ce marile branduri de fashion se extind agresiv in online, C&A prefera sa avanseze incet, dar sigur in omnichannel. Mai mult, prioritatea celui de-al treilea mare retailer de moda din Romania ramane in continuare comertul fizic, in acest an planuind sa deschida 5 magazine noi. Pe ce mizeaza C&A? (Wall-Street.ro)
Topics #revista presei #top news