1. In luna septembrie 2018, fara a fi din cale afara de productiv, un bugetar a castigat, in medie, cu 91% mai mult decat un angajat din mediul privat, informeaza deputatul USR Claudiu Nasui. (ZIare.com)
2. Economia românească a crescut în al treilea trimestru al acestui an cu 4,3%, serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată primele estimări publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)
3. Creşterea inflaţiei, după majorarea veniturilor salariale, a determinat populaţia să prefere economisirea în valută în ultimul an, semn că, din punct de vedere al economiei comportamentale, populaţia se aşteaptă la o depreciere mai accentuată a monedei naţionale în următoarea perioadă de timp. (Economica.net)
4. Potrivit rezultatelor financiare transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB), profitul net raportat s-a ridicat la 18,9 milioane euro, de 2,3 ori mai mic faţă de perioada ianuarie-septembrie 2017, când a fost de 44,2 milioane euro. (Capital.ro)
5. Raiffeisen Bank, a patra bancă de pe piaţa românească după active, a încheiat primele nouă luni ale anului cu un profit net de 718 milioane de lei, în creştere cu 91% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care a reuşit să crescă portofoliul creditelor acordate cu 19%. (ZF.ro)
6. Guvernul german a alocat circa 3 miliarde de euro pentru cercetarea și dezvoltarea inteligenței artificiale, în încercarea sa de a elimina decalajul în inovația bazată pe software faţă de Statele Unite şi Asia. (StartupCafe.ro)
7. Locurile de muncă în țările din Europa de Est sunt vulnerabile pe fondul creșterii gradului de utilizare a roboților la nivel global, informează Bloomberg. (Profit.ro)
Topics #revista presei #top news