1. Aproape două miliarde de tineri din întreaga lume riscă să devină inadaptați la piața muncii în cea de-a patra revoluție industrială (industria 4.0), care se schimbă în ritm tot mai alert ca urmare a tehnologiilor emergente, potrivit unui raport global al Deloitte, efectuat împreună cu Global Business Coalition for Education. (Profit.ro)
2. Rata şomajului a ajuns, în România, la 4% în octombrie, în creştere cu 0,1% faţă de luna anterioară, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi. (Capital.ro)
3. România a ajuns la o pondere a taxelor şi impozitelor de 25,8% din PIB, anul trecut, al doilea cel mai redus nivel din Uniunea Europeană (UE) şi în scădere de la 26,5% în anul anterior, potrivit datelor afişate miercuri de Eurostat – Biroul de statistică al UE. (Mediafax.ro)
4. În România activează, în prezent, peste 17.000 de firme în industria de software, cu aproape 3.000 mai multe decât în anul de referință 2012. Raportat la 2007, afacerile din sectorul de software au crescut cu 150%, iar față de 2016 cu 5,4%, arată o analiză KeysFin. (StartupCafe.ro)
5. Compania canadiană Eldorado Gold, cu activităţi în România, Turcia, Grecia, Serbia şi Brazilia a anunţat că estimează resursele potenţiale din perimetrul de la Bolcana, în judeţul Hunedoara, la 6,5 milioane de uncii de aur şi 686.000 de tone de cupru. (Economica.net)
6. Marea Britanie riscă să suporte un impact mai puternic asupra economiei decât în perioada crizei financiare globale de acum 10 ani, dacă peste patru luni va ieşi din Uniunea Europeană în condiţii extreme, a avertizat miercuri Banca Angliei, transmite Reuters. (News.ro)
7. Microsoft a depasit capitalizarea bursiera a Apple cu pana la 3 miliarde de dolari, producatorul softului Windows beneficiind de optimismul investitorilor legat de cererea de servicii cloud. (Ziare.com)
Topics #revista presei #top news