Blueprint, un startup din Marea Britanie, a primit la începutul acestei săptămâni o finanțare consistentă pentru dezvoltarea și extinderea unei noi platforme de e-commerce. Compania a fost finanțată cu 1,1 milioane de euro pentru a-și implementa noua abordare în materie de comerț electronic, bazată pe Whatsapp și SMS.

Ideea companiei este aceea de a încuraja conversația în schimbul comercial. Astfel, prin intermediul celor două canale rapide de comunicare cumpărătorii vor putea să achiziționeze produse și să discute cu brandurile. Astfel, britanicii de la Blueprint vor să schimbe comunicarea convențională, împământenită în procesele actuale ale comerțului electronic, bazată pe e-mail, precum și simplificarea procesului de checkout care, de multe ori îi cam încurca pe cumpărătorii online mai puțin familiarizați cu tehnologia.

Compania care își propune să schimbe fața comerțului electronic a fost fondată la Londra în 2019 folosește un mix interesant între algoritmi sofisticați pentru procesarea limbajului natural și învățare automată în relație cu agenți pentru relații clienți umani. Toate acestea sunt folosite pentru a redesena modelul învechit al proceselor și al comunicării convenționale din comerțul electronic. Mai mult, pentru a-și adapta abordarea, Blueprint colaborează cu o serie de companii din arii diverse de activitate, la FMCG, la sănătate și wellness.

Obiectivul platformei este de a ajunge al un model simplificat de comunicare prin care să fie posibilă o achiziție. Pe scurt, cumpărătorul să poată face o achiziție doar prin intermediul unui mesaj.  Acestă abordare poate avea beneficii importante în ceea ce privește creșterea gradului de retenție a clienților, dar și un ROI mai clar în ceea ce privește acțiunile de marketing.

Ideea pe care se bazează platforma Blueprint a stârnit deja interesul în segmentul comerțului electronic, iar o serie de companii s-au înscris deja pentru a adopta abordarea. Fondatorii Blueprint au anunțat că vor lansa o variantă beta în luna mai, urmând ca platforma să fie lansată cu funcții complete în al treilea trimestru din 2020, scrie EU-Startups.com.

Topics #Blueprint #e-commerce #finantare startup #noutati ecommerce